Într-o cameră mică, cu un gemuleţ foarte mic, prin care aerul pătrunde cu greutate, l-am găsit pe Eugen, un bărbat de 40 de ani, care locuieşte cu chirie de doi ani în micuţa încăpere, având baie comună cu ceilalţi zeci de locatari. Aştepta mâncarea, MANA, ca să poată pleca apoi să îngrijească celele câteva morminte de care se ocupă într-un cimitir din Timişoara, când este solicitat de un prieten să îl ajute. „Plătesc 380 de lei pe lună chiria, iar pensia de boală nu e prea mare. Mama ne-a trimis de acasă ca să ne descurcăm în viaţă. Am făcut economii pentru luna în care nu am primit mâncare. ”.
Ce-i drept, Eugen a avut o tentativă de a-şi clădi un viitor în Timişoara. S-a angajat, iar din acest motiv zice că a renunţat la tratamentul medicamentos pe care-l lua pentru afecţiunea psihică de care suferă. În cele din urmă, fără tratament, boala lui s-a agravat şi „am căzut. Am renunţat la serviciu şi m-au internat la Spitalul de la Jebel unde am stat trei luni. Acum sunt mai bine, dar trebuie să iau tratamentul tot timpul”.
Când e vreme frumoasă, Eugen se plimbă şi meditează la viaţa lui. Ne-a spus că se roagă mult timp, fiindcă a înţeles că doar Dumnezeu este Cel ce îi dă putere şi îi controlează viaţa. Cu mama lui mai vorbeşte la telefon ca să afle veşti de acasă unde ajunge mai greu. „Comunicarea la distanţă ne face mai bine. Nu vreau să fiu o povară pentru nimeni…sunt recunoscător că Dumnezeu mă ajută şi am unde locui, iar El îmi trimite mâncarea, MANA, spuneaţi?”
I found Eugen in a small room, with a tiny window which allowed very little air to come in. He is 40 years old and pays rent for the small room, located in a building with several other tenants. They all share one bathroom. He was waiting for the “Manna” meal. After lunch, he starts his job, which consists of doing cleaning and maintenance work in a church yard, together with a friend. “I have to pay rent every month (380 lei / approx. $115) and my pension is very small. My mother sent us all away from home and told us to manage on our own. I also saved up for the month when I didn’t get the meals.”
Eugen really tried to manage on his own. He got a job but he stopped taking the medication he needed for his mental condition. “Eventually I collapsed and was admitted to a psychiatric hospital for three months. Now I am doing better but I need to take my medication all the time.”
When the weather is nice, Eugen likes to take long strolls and meditate. He spends much time praying, because he understood that God is the One giving him strength and guiding his life. He speaks on the phone with his mother from time to time, in order to receive news from home. “Communicating from the distance works well for us. I don’t want to be a burden to anyone. I am thankful to God for having a place to live and for the food He delivers to me daily… Manna, is it?”
