CASA ”FRAȚII LUI ONISIM”

_MG_5018 copy

Casa „Fraţii lui Onisim”, a fost înfiinţat în anul 1992 în Timişoara, ca o necesitate pentru copiii străzii, locuitori ai canalelor şi gărilor. La solicitarea pastorului Petru Dugulescu, primarul de atunci al municipiului Timişoara, Viorel Oancea, a pus la dispoziţie clădirea situată pe str. Dorobanţilor nr. 16, unde centrul funcţioneaza şi acum. Activitatea centrului Fraţii lui Onisim a început în data de 23 decembrie 1992, cu 7 copii aduşi din canalul din Piaţa 700, iar numărul lor a ajuns în scurt timp la 43. Beneficiarii acestui proiect sunt adolescenţii proveniţi din stradă, centre de plasament sau tineri aflaţi în situaţie de criză. O parte dintre copii au fost integraţi în familia naturală. Alţii sunt încredinţaţi unor familii de substitut care le oferă afecţiunea şi educaţia de care au nevoie. Cei 18 tinerii rămaşi în centru sunt ajutaţi să îşi completeze studiile, să îşi găsească un loc de muncă şi să îşi depoziteze salariul într-un cont personal, pentru a se putea integra în societate. De asemenea, tinerii beneficiază de consiliere psihologică, vocaţională şi spirituală. Prin acest proiect, tinerii au reuşit să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare şi de afirmare socială. Începând cu anul 2011 Casa ’’Fraţii lui Onisim” găzduieşte şi copiii mici, care s-au integrat foarte bine în centru. În prezent cei 26 de copii mici se află în grija familiei Lucian şi Ramona Igna şi familiei Cornel şi Elena Roşian. Functionând după un model familial, toate activităţiile casei se planifică după acest model: copiii işi desfasoară activităţiile după nişte reguli prestabilite, care le-au fost comunicate, adaptate vârstei, fiind încurajaţi să se respecte unul pe altul, să se ajute, mesele se iau impreuna cu părinţii sociali (3 mese pe zi şi gustări), copiii participă la diverse acţiuni de menaj şi la diverse activităţi recreative. Prin acest model, se doreşte crearea unui mediu familial nou, în care copiii să se poată dezvolta într-un mod armonios, care să fie în interesul superior al copilului. Fiecare copil este asistat individual pe toată perioada de rezidenţă în Centru. Se analizează fiecare caz în parte, oferindu-se asistenţă conform nevoilor personale, cu finalitate de reintegrare în familie sau adopţie. Convieţuind în familie, copiii îşi însuşesc şi spiritul de responsabilitate faţă de anumite situaţii sau lucruri, precum şi de integrabilitate. Convieţuind cu adulţii îi ajută să îşi însuşească modele comportamentale existenţiale normale. Climatul organizatoric al casei este pozitiv, favorizându- se recunoaşterea meritelor, obiectivitatea aprecierilor, libertatea opiniilor şi promovarea valorilor. Prin practică zilnică şi explicaţie, pornind de la activităţile existente într-o familie, se stabilesc obligaţiile şi responsabilităţile fiecărui membru. De asemenea, aceştia sunt îndemnaţi să participe responsabil la tot ceea ce ţine de viaţa familiei. Considerăm că familia este mediul în care un copil se poate dezvolta armonios din toate punctele de vedere. Copiii sunt organizaţi ca într-o familie normală, având şansa de a creşte într-un mediu securizant, cu afecţiune, care să le indeplinească toate nevoile emoţionale, afective şi materiale. Acest serviciu social urmăreşte oferirea unui suport familial, moral şi afectiv copiilor, care să ducă la o dezvoltare normală a acestora, oferindu-le astfel posibilitatea de a se integra în societate şi de a duce o viaţă normală.

CLAUDIU, COSTIN ȘI MARIA

WFXTWWKJ

Claudiu, Costin şi Maria sunt trei copii superbi a căror mamă nu i-a putut creşte acasă, aşa cum ar fi vrut, dar care s-a rugat stăruitor de conducerea Asociaţiei Isus Speranţa României să-i ia pe toţi copiii la Casa „Fraţii Onisim”. Dorinţa ei de a-şi şti copiii împreună s-a împlinit. Ei au crescut mai bine de un an la o familie de asistenţi maternali, dar s-au bucurat enorm de mult când şi-au reîntâlnit sora şi ceilalţi verişori de la Onisim. Costin avea mânuţa în gips când ne-am întâlnit, dar se străduia să îşi facă curăţenie în cameră. „M-am împiedicat şi am alunecat. Îmi place de mami, cea care este mămica de la ISR.” Între timp, verişorul lui îi şopteşte la ureche să spună ce îi place la Onisim. „Îmi place că fac baie, că sunt curat, că tot timpul mă spăl pe dinţi. Avem chiuvetă, vană, mâncare. Acasă nu prea aveam mâncare. Mami meu plânge după mine, dar ea nu avea cum să mă îngrijească. Uneori mâncam cartofi prăjiţi, dar nu tot timpul”, poveste confirmată şi de celălalt frăţior, Claudiu. Maria era internată la spital, fiindcă ea a avut o problemă de sănătate mai veche ce nu a mai suportat amânare. Costin, fiind purtătorul de cuvânt al fraţilor, ne-a spus cu mult entuziasm că a fost pentru prima dată când a ajuns la munte, în tabăra „Roua Apusenilor”. „Nu am mai văzut muntele până acum. E fain!…Ne-am jucat, am mâncat, a fost frumos.”

CODRUȚ ȘI DARIUS

xc wg

Visul celor trei copilaşi de la Casa ”Onisim”, Alexandru, Berta şi Luca, de a fi împreună cu frăţiorii lor scumpi, Codruţ şi Darius s-a împlinit.În urmă cu câțiva ani, toţi fraţii au venit la “Onisim”, însă Codruţ şi Darius erau prea mici şi nu au putut rămâne alături de fraţii lor. Despărţirea a fost grea pentru cei mari, rămaşi la “Onisim”. Deseori, Berta se ruga să fie din nou cu fraţii ei. Conducerea Asociaţiei “Isus Speranţa României” a încercat să-I îndeplinească dorinţa Bertei, iar de curând, visul Bertei a devenit realitate. Codruţ şi Darius au ajuns într-o familie de asistenţi maternali de care s-au ataşat foarte mult. Au fost foarte bine îngrijiţi şi iubiţi. Tocmai de aceea, momentul despărţirii de aceştia a fost unul dureros. Îşi doreau să se joace cu frăţiorii lor de la Onisim, de care îi legau amintirile, însă ar fi fost încântaţi să rămână şi cu cei cărora le-au spus mamă şi tată pentru aproape doi ani. Deşi nu aveau prea multe amintiri cu fraţii lor de la Onisim, în cele din urmă “vocea sângelui” i-a atras spre fraţii lor. Cu foarte mult entuziasm, Darius ne-a povestit că a participat pentru prima dată într-o tabără. A fost împreună cu toţi copiii în Apuseni, unde au petrecut un timp extraordinar în mijlocul naturii. S-au jucat, s-au plimbat şi s-au bucurat de minunatul peisaj al muntelui. Codruţ este mai mic şi oarecum mai nedumerit de ceea ce îl aşteaptă la Onisim. El nu îşi mai amintea foarte multe despre fraţii lui. Printre lacrimi, s-a despărţit de mama Ramona, cea care i-a fost mama din postura de asitent maternal, şi a intrat în cealalată familie, a copiilor de la Onisim, unde erau atât de doriţi şi de aşteptaţi. Visul Bertei de a fii împreună cu frăţiorii ei s-a împlinit şi poate continua prin toţi aceia care simţiţi să îi sprijiniţi financiar ca să crească într-o familie unită, cea a ISR-ului care le oferă dragostea, căldura, educaţia şi sprijinul de care nu au avut parte în familia naturală.