Până la vârsta de 21 de ani, Alexandru nu şi-a întâlnit niciodată părinţii naturali. Şi-a dorit foarte mult să o cunoască pe cea care i-a dat viaţă, însă nu a găsit nici un indiciu despre mama sa. În cele din urmă a acceptat „linia” din certificatul de naştere din dreptul numelui părinţilor. Ştie că a fost abandonat în spital şi că de acolo a ajuns la centrul de plasament din Recaş unde a locuit până de curând.
El este oarecum trist că are o problemă de vorbire şi trebuie să facă eforturi ca să fie înţeles de cei din jur, dar se bucură totuşi că poate comunica. Ne-a spus că e o fire veselă care-şi face prieteni foarte uşor. „Când am stat la Recaş m-am împrietenit cu toată lumea. Mă înţelegeam cu bucătăresele, cu educatoarele, dar şi cu copiii. Ei au fost familia mea, dar m-am bucurat foarte mult că am ajuns la Casa „Fraţii Onisim”.
Visul lui Alexandru este să reuşească să-şi adune bani ca să-şi cumpere o căsuţă sau o garsonieră. A terminat o şcoală de arte şi meserii şi ne-a povestit cu entuziasm cum se plantează un pom, cum se întreţine viţa de vie şi cât de important este să pregăteşti locul în care va fi sădit noul pom. Este recunoscător Domnului că a fost primit cu dragoste la Casa „Fraţii lui Onisim” şi s-a integrat în rândul tinerilor de la Biserica Eclesia. „Sunt şi bucuros şi vesel că pot să locuiesc aici ca să-mi strâng câţiva bănuţi. Urmează să mă angajez ca să-mi pot îndeplini visul”.
Although he is 21 years old, Alexandru has never met his real parents. He wanted very much to meet the one who gave birth to him, but no matter how hard he tried, he couldn’t get any clues as to their whereabouts. Eventually, he has learned to live with not knowing anything about them – not even their first names. All he knows is that he was abandoned at the hospital in which he was born and was taken to a children’s home in Recas afterwards.
Alexandru has a speech impediment and communicating with the people around him is a continual struggle. This makes him sad but, at the same time, he is happy that he can make himself understood. He told us that he’s outgoing and makes new friends easily. “While I was in Recas, I became friends with everyone. I got along well with the cooks, the social workers and the other children. They were my family but now I am so thankful to live at “Onesimus Brothers.”
Alexandru’s dream is to make just enough money to be able to buy a small place to live. He finished a training school, where he learned gardening. He got really enthusiastic as he was telling me how to plant a tree, how to tend to a vine and how important is to prepare, beforehand, the place where a tree is to be planted. He is thankful to God for the people who received him with open arms at “Onesimus Brothers” and he integrated well in the youth group from the Ecclesia Church. “I am happy that I can live here so that I can save some money. I want to get a good job and follow my dream!”
