Featured

Untitled-1

Featured

antet2.indd

Featured

antet2.indd

10 ani de la despărţirea de OM-ul Dugulescu…

Featured

petru-dugulescu-pastor

S-au scurs deja 10 ani de când Petru Dugulescu a fost primit în Împărăţia Aceluia pe care l-a slujit cu multă dragoste, pasiune şi devotament…Dumnezeu i-a dăruit cerul şi odihna sa la momentul pe care El l-a hotărât … şi ştim că El nu greşeşte niciodată.” Deşi ne e greu să înţelegem, noi mulţumim pentru că am avut oportunitatea să avem parte de un aşa model, părinte, frate, prieten….şi pentru amprenta puternică ce a lăsat-o în viaţa fiecăruia dintre noi. Considerăm timpul petrecut cu el o mare onoare şi de asemenea o motivaţie puternică pentru a nu sta indiferenţi faţă de cei din jur şi faţă de viitor. Absenţa lui se resimte în fiecare ceas, minut…Încercăm să continuăm ceea ce el a început cu mulţi ani în urmă datorită viziunii pe care i-a dat-o Dumnezeu, dar avem nevoie de sprijinul dumneavoastră, al acelora care simţiţi cu văduva şi orfanul. În continuare, Asociaţia “Isus Speranţa României” sprijină zilnic bătrânii “abandonaţi în blocurile de beton comuniste”, după cum îi descria fratele Petrică Dugulescu. ISR împarte această « Mană » fără de care cei bătrâni nu ar putea supravieţui. La această acţiune se mai adaugă şi celelalte – tinerii și copii de la Fraţii lui Onisim, bătrânii şi fetele cu dizabilităţi de la Haţeg, nevoiaşii care bat săptămânal la porţile asociaţiei « pentru un ajutor cât de mic » şi pastorii care slujesc predicând Cuvântul Evangheliei.

            Fiecare zi este o provocare pentru noi…Ne rugăm ca Dumnezeu să vă folosească şi să vă sensibilizeze ca să întindeţi o mână de ajutor celor în nevoi…

Trebuie să ştiţi că orice donaţie, orice ajutor este binevenit. Fratele Petrică spunea citând din Epistola către Filimon : « Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele : pentru Onisim, care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar acum îşi va fi folositor şi ţie şi mie. Ţi-l trimit înapoi pe el, inima mea ».

Responsabilitatea ce o avem ca şi copii ai lui Dumnezeu e prezenţa în mintea şi inima noastră mereu, de aceea vă invităm ca împreună să ducem mai departe viziunea şi lucrarea atât de importantă a celui ce ne-a fost atât de drag şi ne-a slujit pe toţi cu atâta dăruire, …pastorul Petru Dugulescu

            Nu ezitaţi să ne contactaţi !

            Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească cu viaţă veşnică pentru tot ceea ce faceţi şi veţi face pentru aceşti oameni aflaţi în nevoi !

Featured

Untitled-3

Featured

antet2.indd

Featured

AFIS O ZI PT CARITATE

Featured

9 ani de la plecarea in vesnicie a pastorului Petru Dugulescu …

În aceste zile ne amintim cu mare drag de MARELE OM Dugulescu, de pasiunea lui pentru semenii aflaţi în suferinţă, acei bătrâni uitaţi « în blocurile comuniste din beton », de dragostea sa pentru « copiii României de mâine », de provocările lui adresate nouă tuturor de a-i împărtăşi viziunea lărgirii Împărăţiei lui Dumnezeu prin acţiuni de caritate, prin vestirea Evangheliei în cele mai îndepărtate cătune ale României.
« Dugu » era permanent ancorat în slujire. Se gândea întotdeauna la fondurile de care avea nevoie ISR-ul pentru ca visele copiilor şi ale bătrânilor să nu fie spulberate. Se întorcea obosit din călătoriile lungi din SUA, unde predica Evanghelia şi provoca oamenii să facă donaţii pentru proiectele aflate în derulare care vizau copiii, bătrânii, evangheliştii.
Tatăl Ceresc a hotărât ca în 3 ianuarie 2008 sa-l cheme pe « Dugu » la odihna binemeritată. Vestea plecării sale a fost un şoc pentru întreaga comunitate. Şi acum, când s-au scurs mai bine de 9 ani de la plecare sa în veşnicie, ne amintim cu mare drag de OMUL Dugulescu, de râsul lui molipsitor, de pasiunea lui pentru lucrare şi ne străduim să-i continuăm viziunea.

petru-dugulescu-pastor

  UN REMEMBER …PETRU DUGULESCU

Petru Dugulescu s-a născut în data de  18 noiembrie 1945 la Chelmac, judeţul Arad într-o familie de credincioşi evanghelici care şi-a crescut cu greutate odraslele. „Pătru Pocăitul” cum era stigmatizat în vremea copilărie, a încercat să fugă de Dumnezeu, dar pe când a împlinit 20 de ani, Mântuitorul Isus s-a apropiat de el şi i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Devenind pastor şi evanghelist, el s-a dedicat pentru lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu. S-a căsătorit cu Mărioara în anul 1969 şi a fost binecuvântat cu 4 copii: Ligia, Cristina, Cristian şi Eunice. S-a bucurat şi uneori s-a mâhnit şi pentru nepoţii lui dragi: Marcus, Andra, Jacqueline, Lucas şi Iustin.

    A fost pastor baptist în regimul comunist. A slujit la Biserica Baptistă din Haţeg între anii 1974-1986, iar din data de 1 martie 1986 până în anul 2002 a fost pastor la Biserica Baptistă Betel din Timişoara. Din anul 2004 a început lucrarea misionară în zona Calea Şagului, unde a deschis Biserica Baptistă Eclesia.
A fost apreciat ca fiind un luptător al Revoluţiei, un erou al libertăţii şi în decembrie 1989 a rostit împreună cu mulţimea adunată în faţa Operei, rugăciunea Tatăl Nostru, fiind recunoscut ca un lider spiritual.
Din dragostea sa pentru persoanele aflate în nevoie, Petru Dugulescu a înfiinţat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României”. Credinţa si dragostea pentru oameni l-au motivat să caute resurse pentru susţinerea proiectelor asociaţiei. A străbătut mii de kilometri pentru răspândirea evangheliei şi a susţinut financiar misionari în întreaga ţară. Copiii orfani i-au fost aproape de suflet şi au făcut parte din viaţa lui, astfel că în anul 1992 a înfiinţat Casa Fraţii lui Onisim. Tot „tata Dugu”, cum spun băieţii de la Onisim, a deschis „Casa Betania”, un azil pentru bătrânii şi fete cu handicapat la Haţeg, asigurând de asemenea hrana zilnică, „Mana”, pentru 40 de bătrâni din Timişoara.
Tot el a fost fondatorul liceelor creştine penticosal şi baptist din Timişoara, dar şi a acţiunii „Marşul Învierii”, manifestare cu caracter religios, recunoscută pe plan naţional şi internaţional pentru spiritul creştin şi ecumenic.
Anual organiza Crăciunul orfanilor şi Paştele orfanilor, în cea de-a doua zi a Naşterii Mântuitorului şi a Praznicului Învierii.
Petru Dugulescu a fost primul pastor baptist care a fost ales în Parlamentul României în calitate de deputat pentru doua mandate consecutive, începând cu anul 1992 până în anul 2000. El a căutat să-L facă cunoscut pe Dumnezeu cât mai mult, fiind fondatorul Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.
O parte din experienţele sale trăite în timpul slujirii de pastor se regăsesc în cele doua volume autobiografice, „Ei mi-au programat moartea” şi „Democraţie şi persecuţie”. Încercând să definească propria slujire pentru Dumnezeu, Petru Dugulescu şi-a aşternut gândurile pe hârtie, în minunatele volume de poezii „Călătorii enigmatici” şi „Apus de Mileniu”. Scrierile sale transpun în cuvinte credinţa, dragostea şi devoţiunea pentru Dumnezeu.
În timpul anilor de slujire pastorală şi socială a fost laureat cu o serie de premii naţionale şi internaţionale, printre cele mai importante fiind titlul de “Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council, laureat cu premiul “Freedom Fighter Award” (“Luptător pentru libertate”) de American Freedom Festival, declarat cetăţean de onoare în 4 state americane, recent numele său fiind inclus în Enciclopedia Personalităţilor din România.
În ultime zile din viaţa sa, a fost extrem de preocupat de proiectele în care era implicat. A semnat un contract cu o casă de producţie din SUA pentru realizarea unui film, ecranizare a volumelor „Ei mi-au programat moartea”, şi „Democraţie şi persecuţie”, care urma să fie lansat în 2009. A fost şi foarte mâhnit din cauza articolelor apărute în presă în ultima perioadă. S-a rugat pentru duşmanii lui cărora le-ar spune din nou, ceea ce a aşternut pe hârtie în poezia „Duşmanilor mei”, publicată în volumul de versuri „Călătorii enigmatici”
„DUŞMANII MEI, DUŞMANII MEI
CE M-AŢI URÂT FĂRĂ TEMEI
ŞI ÎMI FĂCURĂŢI ANII GREI
VOI INAMICI ÎNVERŞUNAŢI
VĂ ZIC: FIŢI BINECUVÂNTAŢI!
……………………………………………..
„ŞI CHIAR DE M-AŢI ASASINA –
EU TOTUŞI NU V-AŞ BLESTEMA!
MURIND, V-AŞ BINECUVÂNTA!
CĂCI TREC LA VIAŢA DE APOI…
DAR VOI?
DUŞMANII MEI ÎNVERŞUNAŢI
EU VĂ DECLAR DE-ACUM IERTAŢI
ŞI ZIC: „FIŢI BINECUVÂNTAŢI!”.

Ruben Iancu, tată pentru 26 de micuți părăsiți de părinți-articol preluat de pe site-ul PressAlert

Featured

ruben-iancu-la-pressalert-live-4

Ruben Iancu este un om simplu, dar cu inimă mare. Un om care, zilnic, încearcă să schimbe vieți, să ofere dragoste și să aducă alinare în sufletele a 26 de micuți care, deși au doar câțiva anișori, au trăit drame cumplite. Pentru micuții din Centrul „Frații lui Onisim” din Timișoara, Ruben Iancu și Marius Bălan, alături de soțiile lor, reprezintă „mami” și „tati”.

„Dacă-ți place ceea ce faci și faci cu dragoste, nu e greu. Eu îi consider pe toți copiii mei. E frumos când văd, deși nu le-am spus niciodată să-mi spună așa, «tati, am luat bulină roșie», și vine și te strânge în brațe. E o bucurie interioară care nu poate fi descrisă în cuvinte, care te face să mergi în fiecare zi mai departe”. Așa a descris Ruben Iancu, în studioul HDV, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, cea mai mare bucurie pe care o are în calitate de părinte adoptiv.

Bărbatul, care este tatăl a doi copii, locuiește împreună cu soția sa în centrul „Frații lui Onisim”, alături de micuții părăsiți de părinți, de patru ani, moment în care au fost aduși în centru primii prichindei din casele de copii. „Am văzut atâta durere în sistemul de stat, nu avea cine să meargă la copii, să le ofere o ciocolată, afecțiune, și astfel a luat ființă acest proiect. Ne bucurăm că putem schimba vieți”, a povestit Ruben Iancu.

Ruben Iancu a înțeles, înainte de a fi de acord să devină părinte adoptiv, că nu va fi o muncă ușoară, că va trebui să facă multe sacrificii. „La început, am avut mici probleme cu anumiți copii. Erau copii de trei, patru ani care mă înjurau dacă nu erau mulțumiți de ceva pentru că așa au văzut în familie. Îmi spuneau «proastă» și abia după ce am stat de vorbă cu ei am înțeles că ei așa auzeau că spunea tatăl biologic. A fost un pic de muncă cu ei, dar acum sunt pe drumul cel bun, au o educație corectă”, a explicat Ruben Iancu.

IMG_5424-640x478

„Vreau să-i văd la casele lor și atunci mă simt împlinit”

Centrul „Frații lui Onisim” a fost înființat, inițial, în anul 1992, ca o necesitate pentru copiii străzii, locuitori ai canalelor și gărilor. Și în prezent, o parte din beneficiarii centrului sunt tineri peste 18 ani, care au trăit pe stradă sau în case de copii. Aici primesc o masă caldă și au un pat unde să doarmă, însă pot rămâne în centru cu o condiție: să muncească, iar 70% din salariu să-i depună într-un cont. Cu banii strânși astfel, unii dintre tineri au reușit să-și cumpere o garsonieră.

„Ne dorim să vedem că ajung mari, la casele lor, că au familiilor lor și atunci eu mă simt împlinit. Să-i facem oameni pe acești copii, de aceea am acceptat să devin părinte adoptiv.  Nu m-am gândit niciodată să renunț, dacă aș face asta, aș fi ca părinții lor care i-au părăsit. Dacă aș face acest lucru, în inima lor ar fi ceva dramatic”, a conchis Ruben Iancu.

Povestea impresionantă a premiantei abandonate de părinți, care speră să aibă un ghiozdănel nou în prima zi de școală-articol preluat de pe site-ul Press Alert

Featured

Pentru Ioana și fratele ei Ionuț, primul sunet al clopoțelului are un ecou trist. Cei doi copii nu merg în prima zi de școală de mână cu mama sau tata, așa cum fac restul elevilor, ci intră în clasă singuri. Și asta pentru că „acasă” reprezintă pentru Ioana și Ionuț o cameră într-un centru de plasament din Timișoara, pe care o împart cu alți cinci copii, care au o poveste la fel de tristă ca a lor.

Ioana are doar opt anișori, dar gândește ca un om matur. Prima zi de școală aduce noi emoții pentru fetiță. Ioana trece în clasa a III-a la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara și și-a propus să fie, și în acest an, printre cei mai buni elevi din clasă. Copilul este motivat să ia doar note bune, mai ales pentru că i s-a promis că va primi în schimb un telefon mobil. Fetița nici nu visează la telefoane mobile de ultimă generație sau tablete, așa cum a văzut la alți colegi de clasă, care au un astfel de gadget încă din clasa întâi.

Ioana povestește zâmbind că abia așteaptă să înceapă școala, să se întâlnească cu colegii de clasă și să învețe noi lecții la Limba Română, materia ei preferată, deși habar nu are în ce ghiozdănel își va băga stiloul și caietele și nici ce pantofi sau hăinuțe va purta. „Nu știu dacă voi avea un ghiozdan sau haine noi sau voi merge tot cu cele de anul trecut”, ne spune zâmbind fetița, care a învățat, în cei patru ani de când se află în centru, că trebuie să se bucure de orice lucru primit în dar, fie el nou sau folosit.

Ruben Iancu, bărbatul care are grijă de cei 26 de copii din Centrul „Frații Lui Onisim”, căruia micuții îi spun „tati”, recunoaște că „mai greu putem să le cumpărăm tuturor copiilor ghiozdane și haine noi înainte de începerea școlii”.

IMG_5437

 „Nu știu unde e mama, dar știu unde e tata: la închisoare”

Ioana și fratele ei Ionuț, în vârstă de șase ani, care luni merge în clasa pregătitoare, au o poveste de viață cutremurătoare. Copiii au fost, practic, lăsați să moară de foame de cei care le-au dat viață și care ar fi trebuit să aibă grjiă de ei. „În urmă cu patru ani, părinții lor au plecat din localitate și, spun ei, i-au lăsat pe copii în grija unei cunoștințe. Dar după patru zile, asistenții sociali, contactați de vecini, i-au găsit pe copii încuiați în casă, fără mâncare. Erau într-o stare greu de descris”, a povestit Ruben Iancu.

Cei doi frați au ajuns în Centrul de Primire în Regim de Urgență din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, de unde au fost luați de reprezentanții centrului „Frații lui Onisim”. Ioana povestește că în cei patru ani de când se află în centru, mama a venit de câteva ori să-i viziteze, dar niciodată nu și-a dorit să-i ia acasă. „Mama nu știu unde e, ne-a vizitat ultima dată acum o jumătate de an, dar tata știu unde e: la închisoare”, ne spune fetița cu o voce tristă.

Totuși, Ioana recunoaște că nu-i e dor de mama, pentru că s-a obișnuit cu noua ei familie. Fetița este ca o mamă pentru Ionuț și ne povestește că nu de puține ori îl mai ceartă atunci când vede că nu este cuminte. „Dacă văd că face ceva rău, îi mai spun că nu e bine, pentru că e fratele meu”, povestește fetița, care este și foarte gospodină.

IMG_5439

Ioana visează să devină doctoriță

Pe Ioana am găsit-o în timp ce mătura pe jos, după ce copiii de la centrul de plasament au luat masa de prânz. Mai mult, la cei opt ani ai săi, Ioanei îi place să ajute la prepararea mâncării, și tocmai de aceea unul din visele ei este acela de a deveni bucătăreasă. „Mi-ar plăcea să mă fac și doctoriță, încă nu m-am hotărât”, ne spune fetița zâmbind. Peste doar două luni, în noiembrie, Ioana va împlini nouă ani, dar fetița spune hotărâtă că nu-și dorește ceva anume de ziua ei, ci „ce vrea Domnul să-mi dăruiască”.